Prin ordinul Ministerului Finanţelor Publice, Lucian Domniţeanu a fost numit vineri în funcţia de director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului (DGFPJ) Galaţi, până la data când va avea loc concursul pentru ocuparea acestei funcţii, după ce va avea loc reorganizarea şi restructurarea activităţii instituţiei. Costică Onica, cel care a condus în ultimele 3 luni Direcţia de Finanţe Galaţi, a fost numit şef adjunct al Administraţiei Finanţelor Publice a Muncipiului Galaţi, care are ca atribuţii administrarea finanţelor persoanelor fizice. Practic, la nivelul şefiei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Galaţi s-a produs o rocadă, economistul Lucian Domniţeanu revenind în funcţia de director executiv pe care a ocupat-o în perioada mai 2009- mai 2010, acesta fiind numit la conducerea instituţiei anul trecut, în locul lui Costică Onica. Dacă în cursul lunii mai, când Lucian Domniţeanu era directorul Direcţiei de Finanţe Galaţi, instituţia gălăţeană se afla pe locul 29 la nivel naţional la capitolul atragerii de venituri la bugetul consolidat al statului, în cursul lunilor iunie şi iulie, când Direcţia de Finanţe Galaţi a fost condusă de Costică Onica, judeţul nostru a coborât câteva locuri în clasamentul naţional, clasându-se pe locul 32 în cursul lunii iunie şi respectiv pe locul 33 în iulie.