21 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Toader Cristea, preşedintele uneia dintre asociaţiile de pensionari din Galaţi, ne-a anunţat că a primit din partea unor pensionari, membri ai asociaţiei pe care o conduce, plângeri legate de faptul că în ultimele zile au fost scoase autobuze de pe anumite trasee.
„Sunt oameni în vârstă care mi-au spus că trebuie să stea în frig şi să aştepte autobuzul, care vine mai rar, ei dorind să se ducă să îşi facă cumpărăturile de sărbători. Pensionarii nu au bani de mers cu maxi-taxi, aşa că o rog pe doamna director al Transurb, Genica Totolici, să ia măsuri ca programul de circulaţie al autobuzelor să revină la normal, şi aici mă refer la traseee 17, 35 şi 21, care merg din oră în oră”, ne-a spus Toader Cristea. Contactată pentru un punct de vedere legat de doleanţa pensionarilor, directorul Transurb, Genica Totolici, ne-a declarat că în urma unei analize făcute în cursul dimineţii de ieri s-a decis să se revină la programul normal pe anumite trasee, fiind vorba mai ales de traseele care au ca punct de destinaţie Piaţa Centrală, mai exact traseele 35, 17, 10, 12, 34, care vor circula după programul normal până marţi seara. „Începând de miercuri şi până pe data de 5 ianuarie toate autobuzele vor circula după programul stabilit cu ocazia sărbătorilor, ţinând cont de faptul că elevii şi studenţii sunt în vacanţă iar mulţi gălăţeni sunt liberi şi sunt plecaţi din localitate”, ne-a declarat Genica Totolici.


Articole înrudite