Trupul neînsufleţit al lui Eduard Curduman, tânărul gălăţean ucis pe 4 ianuarie în Libia, a ajuns în Galaţi în cursul nopţii trecute. Conform datelor furnizate de Ministerul de Externe Eduard Curduman, se afla pe un petrolier în apele libiene când, pe data de 4 ianuarie, petrolierul a fost atacat de o rachetă trasă dintr-un avion de vânătoare libian, fiind confundat cu nu vas terorist. Tânărul gălăţean, aflat la primul lui voiaj pe mare, alături de tatăl său, a fost ucis imediat alături de un alt membru al echipajului, care era chiar băiatul comandantului navei. Familia gălăţeanului este încă în stare de şoc.
„S-a întâmplat când era cu tatăl lui pe navă. Ne-a povestit tatăl lui că el se afla în altă zonă, unde era oarecum protejat de ceva, de un perete metalic. Băiatul, din păcate, nu era acolo. Tatăl suferă, evident. A primit consiliere psihiologică atunci când a ajuns la Pireu, dar este greu... nu mai spun de mamă, care este bolnavă”, a spus una dintre rudele tânărului decedat, care s-a recomandat a fi unul dintre unchii lui Eduard, în faţa capelei bisericii Sf. Spiridon, unde este depus trupul neînsufleţit, într-un sicriu închis. Înmormântarea va avea loc cel mai probabil sâmbătă.