Pentru o vizibilitate sporită a echipajelor de siguranţă publică în teren, care execută patrulări pe timpul nopţii cu autovehiculele din dotare, din dispoziţia inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, începând cu data de 15 noiembrie 2010, în sezonul de iarnă, acestea vor executa activităţile având rampele luminoase în funcţiune pe culoarea albastră. Anunţul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, scms. Cristina Tatulici. Poliţiştii gălăţeni reamintesc participanţilor la trafic două importante prevederi ale codului rutier. Este vorba de art. 37 (1), în care se arată următoarele: „Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea şi la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roşie şi sonore” şi de art. 37 (2): „Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să reducă viteza, să circule cât mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare şi să acorde prioritate la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră şi sonore”.