24 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Medic agresat de un individ mascat, în curtea Judeţeanului
Medic agresat de un individ mascat, în curtea Judeţeanului

Întâmplare şocantă petrecută duminică, în jurul orei nouă dimineaţa, în curtea Spitalului de Urgenţă Galaţi. Un medic ginecolog a fost atacat de un individ cu faţa acoperită. Medicul a fost urmărit încă de la etajul trei al spitalului, unde se afla secţia, prin curte, până în parcare unde a fost lovit, pe la spate, cu ceea ce pare a fi fost o cărămidă. Medicul abia îşi terminase garda când a ieşit din clădirea spital. Ajunsese în curtea interioară şi se îndrepta spre parcare. Atunci a fost lovit. Strigătele de ajutor ale medicului i-au alertat pe cei din jur. Medicul era plin de sânge şi în stare de şoc. L-au auzit şi pacienţii, dar şi personalul de la pază. „Eu stăteam în salon. Am auzit strigăte de ajutor şi am ieşit la geam. L-am văzut pe doctor în faţa magazinului, plin de sânge. Apoi au început cei de la pază să caute prin spital. Am văzut şi eu, la etajul trei unde sunt internată, pe hol, un bărbat căruia nu i se vedea faţa şi chiar mă miram, dar mă gândeam că poate e răcit, dar nu mă aşteptam la asta. E clar că l-a urmărit”, spunea Maria Hristudor, pacientă. Agenţii de la firma de pază l-au dus pe medic la Stabilizare. „Când am auzit strigăte de ajutor am venit şi l-am găsit pe medic. Era plin de sânge la gură şi pe faţă. L-am pus într-un scaun cu rotile şi l-am dus în Stabilizare. Apoi am căutat bărbatul care ne-a fost descris ca suspect. Dar nu l-am găsit”, a declarat Anicuţa Solonca, angajata de la firma de pază a spitalului. Medicul susţine că ar fi primit ameninţări. „Am fost atacat la ieşirea din gardă. Cred că era în jurul orei 9. Atunci am fost atacat de un individ care avea un fular pe faţă şi un fes băgat până pe ochi. Era mascat. Nu m-a avertizat cu nimic. M-a lovit cu un corp dur şi mi-am pierdut cunoştinţa câteva minute. Întâi m-a urmărit. De fapt, pe la 7:30 am văzut pe hol, la etajul trei, unde este secţia, un bărbat căruia nu i se prea vedea faţa. Dar m-am gândit că aşteaptă pe cineva, soţia, iubita, că aşa se mai obişnuieşte. Nu l-aş putea recunoaşte, dar cred că era mai înalt ca mine, slăbuţ. L-au văzut şi colegii care au venit în locul meu în gardă. Am fost ameninţat în ultima vreme. Am plângere la Secţia 3 Poliţie. Mi s-a spus că ori intru în puşcărie, ori ajung la doi metri sub pământ. Am crezut că sunt glume, dar văd că nu e aşa. Mi-au spus colegii că am suferit o contuzie cerebrală. Am şi o plagă şi mi-au cusut-o. Am şi ochiul umflat, că m-a lovit cu un corp dur. Stătea în spatele meu şi când m-am întors m-a lovit pe lateral. Nu mă mai simt în siguranţă aici. Cred că serviciul de pază nu face mai nimic. Nu e singurul incident”, a declarat dr. Cezar Irimia, medicul agresat.
Starea de sănătate a medicului este una stabilă, dar acesta va rămâne internat. „Am fost anunţaţi că dr. Irimia s-a prezentat la Serviciul de Primiri Urgenţe cu un traumatism cranio-facial şi cu o plagă contuză dreaptă suferite în urma unei agresiuni care s-a produs în curtea spitalului. Am sesizat poliţia. Regretăm ce s-a întâmplat. Vom face verificări şi la firma de pază”, a declarat dr. Lucica Grigorică, de la Spitalul de Urgenţă Galaţi. IPJ Galaţi a început o anchetă. „Se fac cercetări în acest caz. Se vor viziona şi toate imaginile de pe camerele de supraveghere ale spitalului”, a precizat cms. Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi.
Anul trecut, un medic stomatolog a fost agresat în Urgenţă.


Articole înrudite