Primăria municipiului Galaţi a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că trebuie să încaseze aproape 10 milioane de lei de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, pentru derularea unor investiţii importante cu fonduri europene, dar sunt deja întârzieri de o lună la plăţi.
„Guvernul şi-a dovedit încă o dată incompetenţa, punând în pericol derularea unor proiecte ample cu fonduri europene. Sunt întârzieri serioase la cererile de rambursare pe trei astfel de proiecte, derulate prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, care ar fi trebuit să onoreze cereri de rambursare de 10 milioane de lei. În această situaţie, Primăria municipiului Galaţi este pusă în dificultate în relaţia cu constructorii. Şi, mai mult decât atât, suntem obligaţi să amânăm alte proiecte necesare oraşului din cauza incapacităţii guvernanţilor”, a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.
Este vorba despre două cereri de rambursare în valoare de 6.775.955,97 lei, respectiv 2.896.375,17 lei, în proiectul «Modernizare linii tramvai şi carosabil străzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918», o cerere în valoare de 187.188 lei în proiectul «Modernizare şi reabilitare Şcoala Gimnazială „M. Sadoveanu” nr. 11» şi o cerere în valoare de 3.844,89 lei în proiectul «Reabilitarea, extinderea si dotarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”».
„Municipalitatea a depus eforturi importante în combaterea efectelor pandemiei, redirecţionând fonduri către măsurile de limitare a infectărilor, iar aceste întârzieri de plăţi în proiectele finanţate din fonduri europene îngreunează şi mai mult activitatea“, se mai arată în comunicatul de presă al Primăriei Galați.