23 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Un poliţist din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Galaţi, aflându-se în timpul liber, a sesizat Secţia 1 despre faptul că pe strada Brăilei a imobilizat doi tineri între care izbucnise un conflict, pe partea carosabilă. La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică, care i-a identificat pe cei doi, minori de 15 şi 16 ani, ambii din Galaţi. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că cel de 16 ani a acostat într-o staţie de autobuz doi minori de 15 ani, iar sub ameninţare l-a deposedat pe unul dintre aceştia de 12 lei, iar când a încercat să ia bani şi de la cel de-al doilea, a fost surprins de poliţist.
Prejudiciul a fost recuperat, iar minorul de 16 ani a fost reţinut şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.


Articole înrudite