Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA a semnat cu SC Navrom Shipyard SRL Galaţi contractul pentru proiectarea, construirea şi livrarea în Portul Constanţa a unei nave tanc autopropulsată, în cadrul proiectului „PROTECT – Infrastructură pentru operaţiuni sigure şi pentru protecţia mediului în Portul Constanţa“. Contractul a fost adjudecat prin licitaţie publică în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, iar valoarea acestuia este de 8.970.000 lei, durata de execuţie a navei fiind de 18 luni.
Nava multifuncţională va avea 500 tone deadweight, o viteză de 11 noduri, performanţe de navigaţie ridicate şi va asigura preluarea reziduurilor petroliere şi a apelor uzate de la navele aflate în porturile maritime româneşti şi în raza acestora. Totodată, nava va asigura preluarea combustibililor de la navele care urcă pe doc sau intră în reparaţii. De asemenea, nava va arbora pavilionul român şi va fi înmatriculată conform legislaţiei României.
Proiectul "PROTECT - Infrastructură pentru operaţiuni sigure şi pentru protecţia mediului în Portul Constanţa" este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility - CEF) şi are un buget de 12.696.125 euro.