20 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Noua macara instalată în Oţelăre a transportat şi a descărcat prima oală de fontă lichidă în convertizor în cursul după amiezei de joi”, se arată în comunicatul de presă transmis vineri  de purtătorul de cuvânt al Combinatului, Dorian Dumitrescu.  
“Acest proiect, derulat în actualul mediu economic sever, arată angajamentul nostru de a investi în fluxul cald al Combinatului de la Galaţi, pentru a-i asigura sustenabilitatea”, a spus Bruno Ribo, directorul General al ArcelorMittal Galaţi, potrivit comunicatului de presă. “În plus, este vorba despre o performanţă tehnică remarcabilă, dat fiind faptul că toate grinzile au fost schimbate fără a se opri producţia de oţel. Este, de asemenea, un exemplu de cooperare între departamentele de producţie, echipa de proiect, parteneri externi, furnizori şi experţi ai Grupului din Unităţi din Vest”, mai declară directorul general Ribo Bruno. În comunicat se mai arată că ArcelorMittal Galaţi a investit 8 milioane de euro în această macara care înglobează tehnologie de ultimă oră, precum şi în grinzile de susţinere de la Oţelărie. „Noul echipament este furnizat de o firmă spaniolă, are - conform proiectului - o durată de viaţă de 30 de ani, precum şi o capacitate de transport de 300 de tone, cu 100 de tone mai mult decât precedentul pod rulant”.  se mai arată în comunicat. În comunicatul de presă remis de reprezentanţii conducerii în care investiţia este prezentată ca o măreaţă realizare nu se spune nimic de problemele apărute acum câteva săptămâni la această investiţie, deficienţe pe care atât liderii de sindicat ai Solidarităţii cât şi ai sindicatului Siderurgistul le-au făcut publice acum puţin timp, deficienţe care se pare că au fost remediate în scurt timp.

Articole înrudite