Cei mai curajoşi copii au răspuns provocării lansate de Asociaţia Bike Works, participând la concursul de îndemânare pe bicicletă „Juniorii Pedalează” care a avut loc duminică în parcarea Shopping City. Copiii au venit bine pregătiţi şi au reuşit ca într-un timp destul de scurt să parcurgă întreg traseul plin de obstacole care le-a pus la încercare măiestria - de la mers printre jaloane, traversarea unei scânduri înguste, oprire la punct fix şi până la conducerea bicicletei cu o singură mână pe ghidon. Cei aproximativ 50 de participanţi cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani s-au bucurat din plin de traseu, avându-i alături pe părinţi şi organizatori care nu i-au pierdut o clipă din ochi, iar muzica bună din zona podiumului a întreţinut buna-dispoziţie a tuturor. Cei mici nu au stat o clipă locului pe toată durata evenimentului, pedalând continuu în zona de antrenament care a simulat probele de concurs. Pe lângă pachetele de concurs cu produse oferite de sponsori, la final toţi copiii au primit medalii şi diplome pentru participare, iar cei care au reuşit să parcurgă traseul în cel mai scurt timp şi cât mai bine au urcat pe treptele podiumului fiindu-le înmânate, în plus, trofee pentru locurile obţinute, dar şi alte cadouri. De asemenea, o bicicletă Sprint a fost câştigată la tombolă de o fetiţă de aproximativ 11 ani care s-a bucurat nespus deoarece avea o bicicletă foarte veche, cu care a fost nevoită să intre în concurs.