O patrulă a Secţiei 1 Poliţie a observat în trafic, pe strada Brăilei, un autoturism care, în timp ce se deplasa către strada Traian, a oprit de mai multe ori, nejustificat, pe banda 1 de circulaţie a sensului de mers. Poliţiştii au oprit maşina respectivă şi au constatat că la volanul acesteia se afla o tânără de 16 ani, din municipiul Galaţi, care nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult, în urma verificărilor efectuate a rezultat că tânăra ar fi luat cheile autoturismului care aparţinea tatălui său, fără ca acesta să ştie, după care l-a condus pe strada Brăilei, mergând să se întâlnească cu nişte prieteni. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere.