Un bărbat în vârstă de 87 de ani din Galaţi, din Mazepa, a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă după ce a fost victima unei intoxicaţii cu gaze de la aragazul din apartament. „Plecasem un pic pe la piaţă şi când m-am întors nu mi-a deschis uşa, şi tot sunam. Ce să fac? Am cerut ajutorul vecinilor, am spart uşa şi când am ajuns în casă el era leşinat. Aragazul era deschis, dar fără flacară şi probabil aşa s-a intoxicat şi a leşinat. O fi vrut să se încălzească sau o fi vrut să îşi încălzească nişte apă, cine ştie? Am ajuns apoi repede cu Ambulanţa şi acum e în spital, iar medicii spun că e mai bine”, spunea Eugenia Letniuc, femeia care are grijă de bătrân. Alertat de aceasta situaţie, a venit tocmai de la Oradea şi ginerele bătrânului, Adrian Oprea. „Am venit la Galaţi de dimineaţă, aşa că nu aveam cum să ajungem mai devreme. Când am ajuns aici am aflat că de la aragaz a fost totul. Medicii ne-au spus că are şanse să se refacă, că e mai bine acum şi că, dacă evoluţia va fi tot aşa, mâine o să îl mute pe altă secţie”, a declarat şi ginerele lui Gheorghe Vulpe Gheorghiu. Bătrânul este şi acum internat în secţia Reanimare a Spitalului Clinic de Urgenţă. „Deşi anotimpul rece a trecut, la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi a ajuns probabil ultima victimă a frigului. Este vorba de un bărbat de 87 de ani care a suferit o intoxicaţie cu gaz de la aragazul a cărui flacără s-a întrerupt. Se pare că victima încerca să se încălzească. Bătrânul a ajuns în comă, în stare foarte gravă la noi. Din fericire, evoluţia lui este bună, aşa că sunt şanse mari ca să se refacă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa. Rudele bătrânului stau încă cu teamă şi se vor linişti atunci când vor afla că bătrânul nu mai e în pericol şi va putea fi transferat în altă secţie.