21 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oficiali ai Ministerului Agriculturii: „Flacăra pescăriei din România nu se va stinge la Galaţi”
Oficiali ai Ministerului Agriculturii: „Flacăra pescăriei din România nu se va stinge la Galaţi”

Direcţia Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM (DGP AMPOPAM) a organizat, în data de 25 februarie 2020, la Galaţi, o întâlnire pentru promovarea măsurilor Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020 şi pentru consultarea factorilor interesaţi, care activează în sectorul de pescuit şi acvacultură, cu privire la cele mai relevante operaţiuni care urmează a fi introduse în noua perioadă de programare a POPAM 2021-2027.

La acest eveniment au participat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros, secretarul de stat Gheorghe Ştefan, conducerea şi experţi ai DGP AMPOPAM, precum şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură (ANPA), ai mediului academic, ai acvacultorilor, ai asociaţiilor de pescari, ai FLAG-urilor şi ai administraţiei publice locale.

Subiectele abordate au vizat identificarea măsurilor care nu au fost eficiente, analizarea cauzelor precum şi a posibilelor soluţii în vederea remedierii deficienţelor identificate, prezentarea activităţii de elaborare a Programului pentru Acvacultură şi Pescuit 2021-2027, necesităţile sectorului pescăresc pentru noua perioada de programare.

În cadrul dezbaterilor, ministrul a precizat că una dintre soluţiile pentru valorificarea producţiei acvacultorilor o reprezintă înfiinţarea unor centre de gros care „vor fi realizate de asociaţii ca fiind singura soluţie pentru cei mulţi şi mici care să îşi vândă producţia la preţuri competitive“. Totodată, acesta a precizat că a „informat participanţii că anul acesta dorim să demarăm cadastrarea şi intabularea terenurilor ce aparţin ANPA în vederea concesionării acestora către fermieri, demararea lucrărilor Portului pescăresc de la Marea Neagră, precum şi promovarea consumului de peşte prin utilizarea fondurilor europene”.

Ulterior, secretarul de stat Gheorghe Ştefan a adus în discuţie principalele probleme cu care se confruntă sectorul: lipsa unor instrumente de piaţă şi a unor centre de gros care pot elimina concurenţa neloială şi piaţa neagră, lipsa specialiştilor din domeniu, colaborarea interinstituţională deficitară, necesitatea identificării unor soluţii pentru a compensa lipsa subvenţiilor, precum şi necesitatea identificării unor soluţii viabile în vederea revitalizării sectorului, afirmându-şi speranţa că „flacăra pescăriei din România nu se va stinge la Galaţi”.


Articole înrudite