O veste bună pentru bolnavii care necesită hemodializă: între Spitalul de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” şi firma Brawn a fost semnat un contract de comodat prin care se dau în folosinţă gratuită pentru Centrul de Hemodializă a spitalului 8 aparate de dializă. După cum se ştie, la ora actuală, la nivelul Spitalului de Urgenţă există un centru de hemodializă funcţional, dar aparatura este învechită. Firma Brawn a decis să dea în folosinţă gratuită 8 aparate, 5 dintre ele fiind deja montate, urmând ca în scurt timp să ajungă şi celelalte 3. Aparatele donate pot funcţiona non-stopşi se poate ajunge la un număr de 100 de pacienţi pe lună. Consumabilele pentru aparate vor fi achiziţionate prin licitaţie.
Aparatele deja existente în centrul de hemodializă au o vechime de peste 10 ani şi sunt depăşite atât fizic cât şi moral, iar consumabilele pentru ele sunt greu de găsit. Problema cea mare există în ceea ce priveşte lipsa de personal care să asiste pacientul în timpul hemodializei, la ora actuală existând un singur medic specialist.
Din experienţă s-a constatat că pacienţii din Galaţi care necesită hemodializă preferă să facă procedurile la Spitalul de Urgenţă, pentru că aici există şi alte specialităţi medicale la care pot apela: cardiologie, nefrologie, urologie etc. În Galaţi există aproximativ 100 de persoane care necesită frecvent dializă asistată de aparate.