Strigăte precum “Demisia!”, “Hoţii!” sau “Ruşine” s-au auzit, vineri, în faţa Prefecturii Galaţi, acolo unde crca 100 de pensionari au protestat, acţiunea fiind organizată de Alianţa Pensionarilor pentru Dreptate 2011 Galaţi şi Asociaţia Pensionarilor 2007 Galaţi. Alături de pensionarii gălăţeni, la manifestaţie s-au aflat şi lideri ai organizaţiilor de pensionari din Teleorman, Giurgiu, Constanţa. Vârstnicii au purtat în mâini pancarte pe care scriau mesaje precum “Guvernanţi, voi sunteţi genocidul pensionarilor”, “România, lagăr de exterminare a pensionarilor” sau “Nu mai suportăm umilinţa şi sărăcia”.
Nemulţumiri de ordin general
Acesta este cel de-al doilea protest organizat de pensionarii gălăţeni, pentru a doua lună consecutiv, acţiune prin care vârstnicii solicită îmbunătăţirea legislaţiei privind pensiile de stat. Astfel, ca şi în luna martie, şi acum pensionarii gălăţeni solicită în primul rând aplicarea Legii 192, adoptată în iunie 2015 şi care ar fi trebuit pusă în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Legea prevede majorarea pensiilor celor încadraţi în grupe speciale de muncă şi ale căror pensii nu au fost majorate conform OUG 100/2008, numărul estimat al beneficiarilor din Galaţi fiind de 3.000, iar la nivel naţional, 50.000. Pensionarii mai cer indexarea valorii punctului de pensie cu indicele de inflaţie, conform Legii 263/2010, majorarea punctului de pensie, astfel încât să ajungă la 45% din salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna o creştere a punctului de pensie de la 872 de lei, cât este în prezent, la 1.206 lei, dar şi creşterea pragului pentru impozitarea pensiilor, în sensul ca pensiile să fie impozitate doar dacă depăşesc 3.000 de lei. Ultima, dar nu cea din urmă solicitare a pensionarilor, este adoptarea de urgenţă a legii salarizării unice a bugetarilor. Potrivit lui Ilie Popa, unul din liderii pensionarilor care a luat cuvântul la protest, săptămâna viitoare, o delegaţie de 50 de pensionari va merge la Guvern şi la Parlament pentru susţinerea acestor revendicări. În plus, pensionarii mai cer preşedintei Casei Naţionale de Pensii ca aceasta să vină la Galaţi pentru a discuta cu pensionarii despre problemele actuale legate de pensii.
...Şi puţină campanie electorală
Constantin Ciucă, un alt lider al pensionarilor care a luat cuvântul la protest, a extins aria nemulţumirilor, de la cele aplicabile la nivel naţional - cuantumul pensiilor, legislaţia strâmbă etc - la cele din plan local. Notabil este faptul că atacurile pensionarului Constantin Ciucă - privit ani de zile ca un apropiat al partidului condus de Eugen Durbacă - s-au referit exact la liderul ALDE Galaţi, care tocmai a anunţat că intenţionează să candideze pentru un nou mandat de primar al oraşului. „Sunt anumiţi politicieni care au mai fost primari şi care au peste 75 de ani, dar care vor să fie iar primari. N-ar fi mai bine să-şi plimbe nepoţii pe faleză? Ce să facem cu domnia sa Durbacă, să-l votăm sau să plece? Ce să-i transmitem?”, s-a adresat Constantin Ciucă pensionarilor care şi-au exprimat vocal dezacordul faţă de candidatura lui Durbacă.
Nemulţumirile pensionarilor nu s-au oprit însă doar la acest candidat, ci au mers şi către actualul primar al oraşului, Marius Stan. „Domnul Marius Stan ar trebui să facă ceva, că nu mai sunt locuri în cimitire, şi nu se preocupă de asta! Cimitirul Eternitatea este plin şi noi nu vrem să ne îngropăm sub zgura din cimitirul Cătuşa. Să facă cimitire!”, a spus un pensionar nemulţumit. În schimb, aspect previzibil sau nu, nici unul dintre cei circa 100 de pensionari prezenţi în faţa Prefecturii nu a protestat pentru că, de o săptămână, Galaţiul nu mai primeşte apă caldă menajeră.Strigăte precum “Demisia!”, “Hoţii!” sau “Ruşine” s-au auzit, vineri, în faţa Prefecturii Galaţi, acolo unde crca 100 de pensionari au protestat, acţiunea fiind organizată de Alianţa Pensionarilor pentru Dreptate 2011 Galaţi şi Asociaţia Pensionarilor 2007 Galaţi. Alături de pensionarii gălăţeni, la manifestaţie s-au aflat şi lideri ai organizaţiilor de pensionari din Teleorman, Giurgiu, Constanţa. Vârstnicii au purtat în mâini pancarte pe care scriau mesaje precum “Guvernanţi, voi sunteţi genocidul pensionarilor”, “România, lagăr de exterminare a pensionarilor” sau “Nu mai suportăm umilinţa şi sărăcia”.Nemulţumiri de ordin generalAcesta este cel de-al doilea protest organizat de pensionarii gălăţeni, pentru a doua lună consecutiv, acţiune prin care vârstnicii solicită îmbunătăţirea legislaţiei privind pensiile de stat. Astfel, ca şi în luna martie, şi acum pensionarii gălăţeni solicită în primul rând aplicarea Legii 192, adoptată în iunie 2015 şi care ar fi trebuit pusă în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Legea prevede majorarea pensiilor celor încadraţi în grupe speciale de muncă şi ale căror pensii nu au fost majorate conform OUG 100/2008, numărul estimat al beneficiarilor din Galaţi fiind de 3.000, iar la nivel naţional, 50.000. Pensionarii mai cer indexarea valorii punctului de pensie cu indicele de inflaţie, conform Legii 263/2010, majorarea punctului de pensie, astfel încât să ajungă la 45% din salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna o creştere a punctului de pensie de la 872 de lei, cât este în prezent, la 1.206 lei, dar şi creşterea pragului pentru impozitarea pensiilor, în sensul ca pensiile să fie impozitate doar dacă depăşesc 3.000 de lei. Ultima, dar nu cea din urmă solicitare a pensionarilor, este adoptarea de urgenţă a legii salarizării unice a bugetarilor. Potrivit lui Ilie Popa, unul din liderii pensionarilor care a luat cuvântul la protest, săptămâna viitoare, o delegaţie de 50 de pensionari va merge la Guvern şi la Parlament pentru susţinerea acestor revendicări. În plus, pensionarii mai cer preşedintei Casei Naţionale de Pensii ca aceasta să vină la Galaţi pentru a discuta cu pensionarii despre problemele actuale legate de pensii. ...Şi puţină campanie electoralăConstantin Ciucă, un alt lider al pensionarilor care a luat cuvântul la protest, a extins aria nemulţumirilor, de la cele aplicabile la nivel naţional - cuantumul pensiilor, legislaţia strâmbă etc - la cele din plan local. Notabil este faptul că atacurile pensionarului Constantin Ciucă - privit ani de zile ca un apropiat al partidului condus de Eugen Durbacă - s-au referit exact la liderul ALDE Galaţi, care tocmai a anunţat că intenţionează să candideze pentru un nou mandat de primar al oraşului. „Sunt anumiţi politicieni care au mai fost primari şi care au peste 75 de ani, dar care vor să fie iar primari. N-ar fi mai bine să-şi plimbe nepoţii pe faleză? Ce să facem cu domnia sa Durbacă, să-l votăm sau să plece? Ce să-i transmitem?”, s-a adresat Constantin Ciucă pensionarilor care şi-au exprimat vocal dezacordul faţă de candidatura lui Durbacă.
Nemulţumirile pensionarilor nu s-au oprit însă doar la acest candidat, ci au mers şi către actualul primar al oraşului, Marius Stan. „Domnul Marius Stan ar trebui să facă ceva, că nu mai sunt locuri în cimitire, şi nu se preocupă de asta! Cimitirul Eternitatea este plin şi noi nu vrem să ne îngropăm sub zgura din cimitirul Cătuşa. Să facă cimitire!”, a spus un pensionar nemulţumit. În schimb, aspect previzibil sau nu, nici unul dintre cei circa 100 de pensionari prezenţi în faţa Prefecturii nu a protestat pentru că, de o săptămână, Galaţiul nu mai primeşte apă caldă menajeră.