Poliţia Locală Galaţi va semna un acord de cooperare cu Inspectoratul de Poliţie Cahul – Republica Moldova

Poliţia Locală Galaţi anunţă că marţi, 11 septembrie 2018, la ora 11.00, la Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii va avea loc semnarea Acordului de Cooperare dintre Poliţia Locală Galaţi şi Inspectoratul de Poliţie Cahul – Republica Moldova. Prin acest acord se are în vedere cooperarea între cele două părţi şi derularea unor activităţi comune, de pregătire de specialitate specifică şi schimb de experienţă în domeniul ordinii şi liniştii publice, siguranţei rutiere în trafic şi controlul activităţilor comerciale. La evenimentul de la Galaţi vor fi prezenţi reprezentanţii autorităţilor locale din Galaţi şi Cahul, precum şi şefi din cadru Inspectoratului General al Poliţiei din Republica Moldova, Direcţiei Regionale Sud al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Biroului Vamal SUD, etc.
Conducerea Poliţiei Locale Galaţi a primit, în luna aprilie a acestui an, vizita unei delegaţii din Raionul Cahul – Republica Moldova, în cadrul căreia s-au purtat primele discuţii care au pus bazele acestei cooperări. Citeşte mai mult AICI.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...