Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi a fost gazda unei noi ediţii a Galei Premiilor Asociaţiei Suport Medical Activ. Convinsă că educaţia stă la baza dezvoltării unui popor şi crezând constant în deviza „Ajută un copil să crească sănătos”, preşedinta ASMA, dr. Marcela Dragomir de la Spitalul Militar “ Aristide Serfioti”, a dorit ca prin organizarea unui spectacol ai cărui protagonişti şi totodată spectatori au fost elevii, dar şi prin diplome special oferite, să le mulţumească celor care i-au fost alături, în speranţa că şi alţii vor fi sensibilizaţi şi se vor implica în campanie. Momentele artistice au fost susţinute cu talent şi entuziasm de elevii Şcolilor nr. 11, 17, 22, şi 29, dar şi de profesioniştii din Ansamblul „Estrada Copiilor”, coordonat de Andreea Ignat. Finalul le-a aparţinut vedetelor din trupa Trouble Crew, celebră deja din emisiunile „Românii au Talent”, „Dansez pentru Tine”, „România Dansează” şi "Super Bingo Metropolis".
ASMA îşi desfăşoară activitatea pe lângă Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Aristide Serfioti” şi derulează în şcolile şi liceele gălăţene proiectul educativ-umanitar „Ajută un copil să crească sănătos”, parteneri fiind Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Agenţia Antidrog. Cel mai important moment a fost decernarea Trofeului „Ajută un copil să crească sănătos”, adjudecat anul acesta de elevii şi profesorii de la Şcoala nr. 22.
După cum a precizat dr. Marcela Dragomir, criteriile pentru selectarea câştigătoarei au fost implicarea în spectacolul caritabil „Fii şi tu Moş Crăciun”, în cadrul căruia 52 de copii din Costache Negri au primit cadouri, şi donarea de produse de igienă personală şi de rechizite pentru elevii şcolilor mai defavorizate din judeţ. „Sunt sigură că generaţia asta nu se va mai lăsa călcată în picioare. Sper să reuşim să-i convingem că nu trebuie să facă compromisuri în viaţă!”, a transmis la sfârşitul manifestrării preşedinta ASMA, dr. Marcela Dragomir.