Când vine vorba de împărţirea finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al judeţului Galaţi, măsura nu poate fi aceeaşi pentru toate sectoarele de activitate. De departe, capitolul ”Sport” pare a fi unul din punctele vulnerabile şi unul dintre cele mai disputate subiecte, asta după ce, aşa cum se ştie în ultimele decenii sportul din Galaţi nu a avut sprijin financiar din partea Consiliului Judeţean (CJ). La ultima şedinţă a consilierilor judeţeni, s-au iscat discuţii aprinse pe această temă, unul dintre consilieri, Dorin Butunoiu, fiind nemulţumit de faptul că nu se alocă bani pentru sport, a venit cu un amendament ”făcut pe genunchi” - după cum l-a catalogat preşedintele CJ, Costel Fotea - cu doar o oră înainte de începerea şedinţei, în condiţiile în care bugetul a fost în dezbatere publică timp de două săptămâni. Indignat de replica consilierului ”Pentru că v-am aruncat o minge la fileu”, preşedintele CJ a declarat că îşi doreşte să sprijine financiar entităţile sportive din municipiu şi din judeţ, dar, doar în baza unui regulament bine pus la punct.
Sportul din mediul rural, o prioritate
Potrivit declaraţiilor preşedintelui CJ, Costel Fotea, prioritatea va fi reprezentată de sportul din mediul rural: ”Credeţi-mă că sunt unul dintre fanii sportului, sunt unul dintre oamenii care îşi doreşte foarte mult să finanţeze sportul gălăţean, dar nu pot să aloc o sumă de 50.000 de lei, sau 100.000 de lei, fără să am un regulament clar. Trebuie să ştim ce finanţăm, ce înseamnă ca şi cluburi, pentru că nu poţi să finanţezi doar fotbal, nu poţi să finanţezi doar handbal, hockey, trebuie să aloci surse de bani pentru toate sporturile. Aşa cum am promis, o să mă ţin de cuvânt şi nu o să-mi încalc niciodată cuvântul, dar prefer să facem un lucru temeinic, decât să aprobăm acum 50.000, 100.000 de lei pentru sport şi să nu ştim care sunt criteriile după care le acordăm. Dacă reuşim să facem un regulament care să fie funcţional şi să fie bazat pe nişte criterii după care să acordăm aceste sume sportului, cu mare drag îmbrăţişez sportul, şi cele mai mari performanţe în România pe sport le are mediul rural. Nu trebuie să ne îndreptăm doar spre municipiu sau către oraş să finanţăm sportul. Medaliile sunt aduse şi de boxerul de la Pechea şi de halterofilul de la Piscu, şi de cei de la Judo din Tîrgu Bujor.
Un regulament clar până la rectificarea bugetară din iulie
Preşedintele CJ a mai spus: ”Eu cred că avem timp până în iulie, când vom avea rectificare bugetară, să punem la punct un regulament. Credeţi-mă că voi face o comisie din specialişti din cadrul Consiliului Judeţean. Nu am făcut nici o strategie la nivel de judeţ pe sport pentru că nu a venit nimeni cu o propunere concretă. Toată lumea a venit cu «Domnule, vreau bani». Sunt de acord, dăm bani, dar banii ăia trebuie să-i dăm pe nişte criterii. Nu vreau să creadă cineva că sunt obtuz şi nu vreau să dau bani la sport, din contră, dar vreau să fie făcut legal şi vreau să fie făcute nişte criterii, pentru că atunci când sunt făcute nişte criterii nu creezi fricţiuni sau stare de animozitate între două sporturi sau între CJ şi anumiţi sportivi”.