Bărbatul rănit la Vlădeşti, la sfârşitul săptămânii trecute, de preşedintele PNÞCD Galaţi, Marian Popa, a murit în cursul dimineţii de ieri în secţia de Reanimare a Spitalului de Urgenţă. Este vorba de Sandu Radu, de 33 de ani, care se afla într-o căruţă în zona Vlădeşti când Mercedesul condus de Popa, liderul PNÞCD Galaţi, l-a acroşat. Bărbatul de 33 de ani a fost grav rănit şi în cele din urmă a decedat. Din primele date ale poliţiştilor reiese că maşina în care se afla Popa a intrat pe contrasens şi a lovit căruţa. „Odată cu decesul bărbatului se va continua ancheta, unde deja s-a întocmit dosar penal, dar se va schimba încadrarea faptei”, a precizat scms. Cristina Tatulici, din cadrul IPJ Galaţi. Marian Popa va fi acum cercetat nu pentru vătămare corporală, ci pentru ucidere din culpă.