Marian Dragomir, primarul Brăilei, a afirmat, zilele trecute, că a primit o serie de sesizări în legătură cu o dubă albă, care ar transporta câini şi i-ar abandona pe străzile Brăilei. Edilul-şef a făcut apel la cetăţeni pentru a afla numărul maşinii, în cazul în care acest episod se va repeta. Mai mult, Dragomir a ţinut să precizeze că printre patrupedele ridicate din Brăila de către serviciul de ecarisaj este şi un câine microcipat şi înregistrat în Galaţi.
„Au fost mai multe sesizări privind aducerea unor câini în municipiul Brăila. Au existat persoane care mi-au transmis mesaje private legate de faptul că, la anumite ore din noapte, există o dubă albă, care vine şi descarcă pe străzi câini, în diverse locaţii din municipiul Brăila. De fiecare dată, am solicitat să ne transmită şi un număr de înmatriculare, dar nu s-a reuşit acest lucru. Rog pe această cale cetăţenii care au astfel de informaţii, să filmeze, să fotografieze, să ne trimită şi numărul maşinii, pentru a putea să luăm măsurile. De asemenea, dintre câinii pe care i-am capturat pe teritoriul municipiului Brăila, care aveu CIP, după ce am făcut prin SUPAGL verificările în cauză, s-a descoperit în data de 16 iunie că a fost capturat de pe domeniul public al municipiului Brăila un câine de rasă comună cu un număr de CIP înregistrat în serviciul de evidenţă al câinilor cu stăpân pe numele unei persoane din Galaţi. Am întocmit toate adresele necesare către direcţia Sanitar Veterinară Galaţi şi către Inspectoratul Judeţean al Poliţiei din Galaţi, pentru efectuarea cercetărilor şi aflarea modului în care acest câine a ajuns în Brăila”, a declarat Dragomir.
Dacă facem apel la memorie, ne amintim că astfel de zvonuri, privind o dubă care mută câini, au existat şi în oraşul nostru, fostul primar Dumitru Nicolae fiind convins, la vremea respectivă, că brăilenii aduc la noi căţei abandonaţi. Numai că şi edilii Brăilei reclamau acelaşi lucru. Până una, alta, nu s-a confirmat nimic nici la Brăila, nici la Galaţi, iar duba albă pare mai mult o legendă. În privinţa câinelui cu cip de Galaţi, însă, este altă poveste, iar autorităţile trebuie să-i dea de urmă stăpânului patrupedului, care va da explicaţii pentru mutarea câinelui în judeţul vecin.