08 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primul lot de imigranţi din Siria şi Yemen a ajuns la Galaţi
Primul lot de imigranţi din Siria şi Yemen a ajuns la Galaţi

15 persoane de origine siriană şi yemenită au ajuns la Centrul de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Galaţi. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Imigranţi, grupul celor 15 persoane aflate în nevoie de protecţie internaţională este compus din zece tineri şi o familie formată din părinţi şi copii minori. Aceştia au vârste cuprinse între 7 luni şi 50 de ani. În urma analizei specifice şi a verificărilor de securitate necesare, Inspectoratul General pentru Imigrări a emis decizii de acceptare a relocării din Grecia în România pentru aceste persoane. În perioada următoare, aceste persoane vor parcurge procedurile în materie de azil privind acordarea unei forme de protecţie internaţională în România, cererile lor urmând să fie procesate la Centrul de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Galaţi. Tot aici vor beneficia de cazare pe perioada derulării procedurii de azil, precum şi de asistenţă medicală, psihologică, juridică şi materială. La sosire, două femei s-au îmbrăţişat la coborârea din microbuzul care le-a adus la Galaţi.

„E greu aici, nu am nici translator“

La Centrul de Refugiaţi Galaţi sunt cazate de luni bune şi alte persoane din zona Orientului Mijllociu care cer azil. Behzad Salami are 27 de ani şi a fugit din Iran din cauza situaţiei politice de acolo. „În Iran aveam bani, aici e mai greu. Nu am nici măcar un translator. Sunt aici pentru a fi ajutat, dar unde este ajutorul? Sunt de un an aici şi nu am nici măcar traducător. E grea viaţa aici. Aş vrea poate să fac ceva şi aici, dar nu sunt ajutat, nu e ajutor deloc“, a spus bărbatul care este de opt luni în România. Ali Kaiwa are 29 de ani este din Siria. A fugit şi el de război şi dictatură. Kaiwa a ajuns în România împreună cu familia şi alţi refugiaţi, cu o ambarcaţiune, pe Marea Neagră. În Constanţa, autorităţile au decis ca el să fie trimis la Galaţi, iar ceilalţi membri ai familiei să fie trimişi în Germania. „Familia mea a fost arestată acum şase luni, la Poarta Albă. Acum toată familia mea este în Germania. Am cerut statutul de refugiat. Mi-au spus că nu pot să mă duc după familia mea. Mi-au spus că ţara mea nu face parte din Uniunea Europeană, aşa că să mă întorc în Siria. Nu îmi este frică să vorbesc. Acum câteva zile a venit o echipă TV aici, dar ne-au dus în altă parte deşi mie nu îmi e frică să vorbesc. Nu vreau dictatură, de aceea am plecat“, a spus Ali. El este căsătorit şi are copii.  

Imigranţii, întâmpinaţi cu ostilitate la Galaţi

La ora la care cei 15 imigranţi arabi - primul grup de refugiaţi din ţările arabe alocaţi României - se aflau în drum spre Galaţi, pentru a fi cazaţi la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil (CRCPSA) Galaţi, în faţa Teatrului Dramatic Fani Tardini, un grup tot de 15 gălăţeni protestau împotriva venirii la Galaţi a imigranţilor. Acţiunea de protest (neautorizată) a fost organizată de membrii Partidului România Unită, câţiva din aceştia venind pancarte cu mesajele „Nu migranţi” şi „România, ţara românilor”.
Potrivit liderului PRU Galaţi, Mihai Constantinescu, „ar trebui ca guvernaţii noştri să ia atitudine, să nu mai răspundă la comenzile lui Merkel şi ale UE, să fim români, să fim patrioţi să ţinem cu ţara, să nu o vindem şi să respectăm alin. 3 din Constituţia României care spune: «pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine»”. „Imigranţii să-şi facă viaţa acolo, la ei, că şi noi suntem economic la pământ, e greu pentru noi, dar să-i mai primim şi pe alţii? Dacă eu vin la matale la masă, o zi, două, apoi aduc şi femeia, copiii, cât poţi să mă ţii? Tu nu ai nevoie de mâncare? Aşa e şi cu migranţii", a spus Petrică Ţărloi, de la PRU.
„Pentru mine sunt o enigmă aceşti oameni, văd că au copii, dar în braţe sunt ţinuţi doar bărbaţi, nu ştii câţi terorişti sunt, de aia lumea are reţineri...", au reacţionat şi trecătorii de pe stradă, care s-au oprit să vorbească cu protestatarii împărtăşind aceleaşi reserve faţă de venirea imigranţilor la Galaţi.
La finalul protestului, Mihai Constantinescu a înaintat prefecturii Galaţi un protest al PRU faţă de venirea imigranţilor în România.


Articole înrudite