31 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Un tânăr în vârstă de 22 ani, din comuna Rădeşti, s-a ales cu dosar penal deoarece umbla pe uliţele satului cu o baionetă asupra lui. „Duminică, 2 august a.c., în jurul orei 02:30, patrula mixtă de ordine şi siguranţă publică, formată dintr-un jandarm şi un poliţist, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a depistat pe raza satului Lungeşti doi tineri care afişau un comportament suspect şi care la vederea oamenilor legii au încercat să evite contactul cu aceştia. Datorită orei târzii şi a comportamentului celor doi tineri, patrula a trecut la interceptarea şi legitimarea acestora, iar în urma controlului corporal preventiv, asupra unui tânăr în vârstă de 22 ani, din localitate, a fost găsit la brâu un toc de baionetă militară în interiorul căreia se afla un cuţit cu lungimea de 29 cm şi lama de 16 cm, despre care tânărul a declarat verbal că îl poartă asupra lui  pentru a se apăra de cei care doresc să îi facă rău”, a precizat Cătălin Bădin, de la IJJ Galaţi. Oamenii legii au întocmit  procesul verbal de sesizare sub aspectul săvârşirii unei fapte susceptibile de a fi infracţiune de „port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, cercetările fiind continuate de către lucrătorii Postului de Poliţie Bălăbăneşti. 


Articole înrudite