DNA Galaţi a cerut joi dimineaţă înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv în cazul preşedintelui Consiliului Judeţului (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, cercetat pentru abuz în serviciu în formă continuată şi conflict de interese. Procurorii susţin că Bunea Stancu a luat legătura, în mod indirect, cu suspectul Vasile Soare, deşi judecătorii stabiliseră clar că preşedintele CJ Brăila nu are voie să comunice pe perioada arestului la domiciliu cu ceilalţi inculpaţi, suspecţi sau martori. Conform informaţiilor primite de la Tribunalul Galaţi, dosarul care îl priveşte pe Gheorghe Bunea Stancu a fost repartizat aleatoriu unui complet de judecată din cadrul instanţei, care a stabilit ca propunerea de înlocuire a arestului la domiciliu cu arestarea preventivă în cazul preşedintelui CJ Brăila să se judece pe 26 august. Gheorghe Bunea Stancu este acuzat că, în calitate de preşedinte al CJ Brăila, alături de Florin Mija şi Nicolae Moisiu, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, în contextul procedurilor de atribuire a unor contracte de achiziţii publice, pentru realizarea unor obiective de interes local şi judeţean, organizate de Consiliul Judeţean Brăila. „Modul în care au fost organizate şi s-au derulat procedurile de achiziţie publică, în perioada de referinţă, a condus la situaţia ca un număr de 3 societăţi comerciale să deţină monopolul lucrărilor licitate de Consiliul Judeţean Brăila, fiind practic singurele firme care participă şi câştigă contractele de achiziţie publică pe plan local şi judeţean”, au concluzionat reprezentanţii DNA Galaţi.
Prejudiciul este estimat la aproape trei milioane de lei
DNA Galaţi susţine că s-a ajuns la această situaţie din cauza exercitării defectuoase a atribuţiilor de serviciu de către membrii comisiei de evaluare a ofertelor, prin alegerea unor oferte financiare neprofitabile, dar şi gestionării ineficiente a bugetului local de către preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, care avea şi calitatea de ordonator principal de credite. Procurorii anticorupţie estimează că prejudiciul s-ar ridica la suma de 2.924.817,60 lei. DNA Galaţi a demarat urmărirea penală şi faţă de Georgel Ghenea, Jenica Dumitraşcu, Vasile Puia, Ionică Popescu şi Ionel Puşcă, funcţionari publici, membri în comisiile de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice, la data faptei, pentru abuz în serviciu în formă continuată. În vizorul anchetatorilor au intrat şi Vasile Soare, Cristian Cătălin Stăncic, administratori ai unor societăţi comerciale, dar şi Camelia Bratu, Cornel Grigore şi Gheorghe Ciudatu, ultimii trei fiind diriginţi de şantier, la data faptei, acuzaţi că au avizat situaţii de plată, în luna septembrie 2009, făcând posibilă plata lucrărilor, deşi procesele verbale de recepţie a acestora fie nu se regăsesc la dosar, fie au fost încheiate în cursul anului 2010.