Angajaţii penitenciarelor de maximă siguranţă din Galaţi şi Brăila, membri de sindicat, au protestat joi dimineață nemulţumiţi de condiţiile în care lucrează, condiţii pe care le consideră de-a dreptul medievale. Au scandat "Demisia" şi "Ruşine". "Deţinuţii care efectuează pedeapsa în condiţii neconforme au 6 zile câştig la 30 zile executate. Noi lucrăm în aceleaşi condiţii şi nu beneficiem de nimic. Sunt condiţii medievale", a spus Viorel Voicu, vicepreşedinte la nivel naţional al federaţiei sindicatelor din penitenciare.
Oamenii se plâng că statutul poliţistului de penitenciar nici acum nu a fost adoptat. Sunt nemulţumiţi că nu se plătesc corect orele suplimentare şi că numărul poliţiştilor din penitenciare este foarte mic. "Nu mă simt în siguranţă la serviciu, cum aş putea să mă simt dacă suntem atât de puţini. Nouă nu ni se respectă nici un drept", spunea o angajată a penitenciarului care protesta.
Sindicaliştii nu exclud să ia măsuri şi mai drastice dacă nu li se vor respecta drepturile. "O să începem să recurgem la acţiuni de forţă majoră şi anume refuzul de a intra în serviciu pentru că nu ne mai dăm acordul să facem ore suplimentare mai multe decât prevede legea", a spus Cristian Costel Ţecu, preşedinte sindicat penitenciar Galaţi.
Oamenii au cerut demisia celor care au uitat de ei, atât de la Ministerul Justiţiei, cât şi de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor.