20 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Protest spontan, neautorizat
Protest spontan, neautorizat
O mână de concetăţeni (cel mult 10, cu tot cu cei care discutau cu prefectul) au încropit ieri un protest spontan, la Monumentul Eroilor situat peste drum de Prefectură. Fluturau două steaguri cu tricolorul românesc şi scandau lozinci contra preşedintelui ţării, Traian Băsescu, cerând plecarea acestuia. Evenimentul s-a declanşat după ora 11, când în sala mare a Prefecturii avea loc şedinţa lunară de Dialog Social. Prefectul Cătălin Emanoil Bocăneanu s-a întâlnit cu câţiva dintre protestatari, imediat după terminarea şedinţei. Concomitent, un echipaj de jandarmi s-a deplasat la grupul demonstranţilor. Acestora, atât celor invitaţi la prefect, cât şi celor din stradă, li s-a explicat faptul că acţiunea lor, neavând autorizaţie, încalcă prevederile în rigoare şi, în consecinţă, pot rămâne în acelaşi loc, atât timp cât doresc, însă fără să mai scandeze. Protestatarii au continuat să fluture cele două drapele, în linişte. Pentru intrarea în legalitate au decis să bată la uşa primarului, de la care să obţină autorizaţia de protest.

Articole înrudite