
Oțelul Galați a jucat duminică, la Ovidiu, cu Farul Constanța, în cea de-a 13-a etapă din Superligă. Gazdele au avut lovitura de început, iar oaspeții au început cu un presing agresiv în jumătatea adversă.
La prima fază fixă, Farul a deschis scorul prin lovitura de cap a lui Ahlinvi (min. 9), care s-a înălțat nestingherit de lângă Iacob. Oțelul a replicat cu primul șut pe poartă expediat de Fernandes (min. 22), din pasa lui P. Nuno. Jucătorul originar din Benin, Ahlinvi, a reușit dubla în minutul 28, la o contră a formației sale.
Pedro Nuno (min. 38) a șutat prin surprindere, dar portarul Rafael Munteanu a reținut în doi timpi. Echipa gălățeană a fost groggy, iar în minutul 41 Dur-Bozoancă a gafat uluitor: a alunecat și nu a putut recepționa pasa riscantă primită de la Christopoulos, Marincean a profitat și a înscris cel de-al treilea gol.
Antrenorul Rui Duarte a mutat imediat după pauză și i-a introdus pe Matei Frunză și Bordun. Oțelul Galați a ieșit mult mai decisă de la vestiare și a pus presiune. Ciobanu (min. 47) a șutat din întoarcere, iar Fernandes l-a pus la grea încercare pe Rafael Munteanu. Portarul Farului nu a mai avut ce face în minutul 55 la lovitura de cap a lui Zator, după cornerul executat perfect de Pedro Nuno.
Spectacolul a fost total în repriza secundă. Oțelarii s-au aruncat în atac, dar au fost surprinși în minutul 72, după ce Goncear, lansat cu mâna de goalkeeperul Munteanu, a marcat spectaculos.
Dramatismul a apărut după dubla lui Bordun (min. 74 și min. 78), venită în urma a două execuții de excepție. Cu cinci minute înainte de final, șutul lui Tănase a șters vinclul porții gălățene. Oțelul a ratat șansa egalării în minutul 86, după incursiunea aceluiași Bordun, cu o centrare în fața porții la care nu a ajuns Frunză. În prelungiri, Aftene a șutat pe spațiul porții, ai noștri au forțat egalarea, dar nu au reușit-o.