Acest lucru s-a întâmplat joi seara, când echipe alcătuite din angajaţi ai Primăriei Galaţi, Poliţiei Comiunitare, Jandarmeriei, Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi ai Gărzii Financiare Galaţi au făcut un raid prin oraş pentru a verifica dacă magazinele care comercializau produse etnobotanice şi-au încetat activitatea, aşa cum trebuia să se întâmple de la data de 15 decembrie, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor hotărârii de Consiliu Local care interzice comercializarea produselor etnobotanice la nivelul oraşului. S-ar putea spune că acţiunea, care a beneficiat de forţe de control impresionante ca număr (şapte echipe care au efectuat controale în diferite zone ale oraşului unde erau amplasate magazinele respective), nu s-a soldat cu rezultate la fel de impresionante. Practic, au fost descoperite doar şapte magazine care erau deschise după ora 21, în timp ce altele aveau lacătul pus pe uşă. Potrivit declaraţiei directorului Poliţiei Comunitare Galaţi, Cristi Gâscă, care a participat la acţiune alături de viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, acţiunea pare să fi avut rezultate, fiind dată o amendă, iar comercianţilor care au fost prinşi că nu au respectat prevederile hotărârii de Consiliu Local fiindu-le lăsată o invitaţie prin care erau chemaţi să vină în cursul zilei de vineri cu actele la Primărie. „Fiecare dintre proprietarii acestor magazine a fost notificat personal până la data acestui control în legătură cu ceea ce prevede noua hotărâre de Consiliu Local, deci nimeni nu are nicio scuză”, ne-a mai declarat şeful Poliţiei Comunitare Galaţi. Acesta a afirmat că verificările vor continua până când comercianţii de vise nu vor mai pune în vânzare produse etnobotanice. Viceprimarul Galaţiului, social-democratul Nicuşor Ciumacenco, a declarat în cursul zilei de joi că doar 7 magazine de vise din Galaţi au încetat să comecializeze asemenea substanţe şi că municipalitatea va merge până la capăt pentru a le desfiinţa. În urma controlului, şi comisarii Gărzii Financiare Galaţi au aplicat două amenzi în valoare totală de 11.000 de lei. Rămâne de văzut dacă desfiinţarea „magazinelor de vise” chiar va fi posibilă, deşi există şi hotărârea de Consiliu Local care interzice comercializarea substanţelor etnobotanice în Galaţi, atâta timp cât atât consumul, cât şi comercializarea acestora sunt dezincriminate de lege.