17 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Razie în trafic: 14 şoferi au rămas fără permis
Razie în trafic: 14 şoferi au rămas fără permis

Din pricina numărului tot mai mare de accidente, dar şi de şoferi prinşi în trafic beţi şi/sau fără permis, poliţiştii de la Rutieră au desfăşurat o amplă acţiune preventivă. 14 permise de conducere au fost reţinute şi 23 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii gălăţeni, în urma unei acţiuni având ca scop creşterea gradului de siguranţă rutieră.

"Pe raza municipiului Galaţi s-a desfăşurat, la sfârşitul săptămânii, o acţiune care a vizat creşterea gradului de siguranţă în trafic şi depistarea conducătorilor auto, aflaţi la volan sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive. La acţiune au participat 20 de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Galaţi şi Biroului Rutier Galaţi. În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii au identificat doi conducători auto aflaţi sub influenţa acoolului, acestora fiindu-le întocmite dosare de cercetare penală. De asemenea, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 7 pentru depăşirea vitezei, 5 pentru neportul centurii de siguranţă şi 3 pentru lipsa documentelor prevăzute de lege, valoarea totală a acestora ridicându-se la 19.430 lei", a precizat cms. şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi.

Au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 14 permise de conducere, dintre care 12 pentru consum de alcool, 1 pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea şi 1 pentru circulaţie pe sens opus.


Articole înrudite