20 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Reabilitarea cu fonduri europene a blocului G1 din Micro 18, finalizată
Reabilitarea cu fonduri europene a blocului G1 din Micro 18, finalizată

Primăria municipiului Galaţi a anunţat, vineri, 19 iulie 2019, că a încheiat proiectul cu finanţare europeană pentru creşterea performanţei energetice a blocului de locuinţe G1 aferent Asociaţiei de proprietari nr. 388 din cartierul Micro 18.

Valoarea totală a proiectului, finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, este de 863.751,20 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 440.513,11 lei.

În cadrul proiectului s-au realizat următoarele lucrări principale: anveloparea blocului, termohidroizolarea terasei, schimbarea tâmplăriei cu profile PVC şi montarea de geamuri termoizolante. Totodată, a fost înlocuit liftul cu unul nou, cu elemente care permit folosirea acestuia de către persoanele cu dizabilităţi.

"Obiectivul general al proiectului constă în sprijinirea îmbunătăţirii eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale din municipiul Galaţi, ceea ce va conduce la reducerea consumului de energie, contribuind astfel la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Obiectivul specific al acestui proiect constă în creşterea performanţei energetice a celor 44 de apartamente ale blocului G1 din cartierul Micro 18 al municipiului Galaţi, cu efecte favorabile asupra calităţii mediului ambiental şi asănătăţii locuitorilor, prin reducerea cu minim 40 % a consumurilor pentru încălzire şi scăderea sub 90 kW/m2an a energiei consumate. În urma reducerii consumurilor energetice se va reduce amprenta de carbon a blocului de locuinţe şi va creşte calitatea vieţii locatarilor. Rezultatele proiectului: scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră, creşterea numărului de gospodării cu o clasificare mai bună a consumului de energie, iar în urma efectuării lucrărilor de reabilitare termică consumul anual total de energie a fost redus cu cca. 41,17%, în timp ce emisia specifică de CO2 a fost redusă cu 41,02%", se arată într-un comunicat al Primărie Galaţi.

De asemenea, municipalitatea precizează în comunicatul citat că a depus cereri de finanţare europeană pentru încă 20 blocuri de locuinţe, proiecte a căror valoare este de 24.852.813, 52 lei. Proiectele sunt în diverse stadii de evaluare.


Articole înrudite