09 OCTOMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Regina toamnei, crizantema”, la Grădina Botanică
„Regina toamnei, crizantema”, la Grădina Botanică
Joi, 24 octombrie 2013, începând cu ora 11.30, Grădina Botanică din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va vernisa cea de a XI-a ediţie a expoziţiei temporare „Regina Toamnei, Crizantema”, manifestare care îşi propune să aducă în faţa gălăţenilor frumuseţea şi gingăşia acestei flori minunate - crizantema.
42 expozanţi - societăţi şi firme de profil, meşteri populari şi artizani - vor fi prezenţi la această ediţie a „Reginei Toamnei, Crizantema”. Expoziţia va fi deschisă pentru vizitare în perioada 24 - 27 octombrie 2013.
„Toamna are o frumuseţe aparte, iar crizantema ne arată acest lucru prin multitudinea ei de soiuri şi culori. Am ajuns la cea de a XI-a ediţie şi îi invităm pe toţi cei care iubesc natura să vină la muzeu pentru a-şi bucura privirea cu prospeţimea şi parfumul crizantemelor”, a declarat Emil Strungă, manager al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii.
Crizantema este considerată în zilele noastre un simbol al eleganţei şi este apreciată mai ales pentru rezistenţa ei şi pentru faptul că se ofileşte abia spre sfârşitul toamnei. Combinaţia de frumuseţe şi caracter puternic a făcut ca această floare să aibă o “personalitate” demnă de apreciat. Ea este cea care ne cheamă şi de această dată să o admirăm în toată splendoarea ei, etalată cu dărnicie într-o nouă expoziţie dedicată ei şi numai ei. „Va fi un regal al frumuseţii naturii, prin prezenţa crizantemelor. În acest an, standul Secţiei Grădina Botanică Galaţi va avea o tematică specială, sub denumirea «Armonii rustice de toamnă», în prim-plan fiind crizantemele”, a adăugat Paul Lupoae, coordonatorul secţiei Grădina Botanică de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi. Fiind o manifestare cu vânzare, toţi cei care vor dori să facă un cadou frumos persoanelor iubite vor putea cumpăra crizanteme la preţuri convenabile de la expozanţii prezenţi la muzeu. Programul de vizitare al expoziţiei „Regina Toamnei -Crizantema” este între orele 09.00 - 17.00.


Articole înrudite