În urma exploatării unei informaţii, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi i-au depistat pe str. Prelungirea Brăilei pe B. Cristian, de 19 ani, şi pe I. Florin, de 20 de ani, ambii din localitate, care aveau asupra lor patru radiatoare auto.
Tinerii au fost conduşi la sediul poliţiei, iar în urma audierilor poliţiştii au stabilit că radiatoarele au fost sustrase în noaptea de 28/29.05.2012, la comiterea faptei participând şi A. Cătălin, de 16 ani, din Galaţi.
Prin extinderea cercetărilor s-a stabilit că cei doi, împreună cu alţi patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani, toţi din Galaţi, sunt suspecţi de comiterea a încă cinci furturi de radiatoare din autoturisme.
În urma probatoriului administrat, B. Cristian şi I. Florin au fost introduşi pe bază de ordonanţă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Galaţi, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă, iar faţă de ceilalţi participanţi cercetările vor fi continuate în stare de libertate.