16 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Revin ninsorile în forță
Revin ninsorile în forță
O informare meteorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) în după amiaza zilei de sâmbătă, 20 ianuarie 2018, anunţă că ninsorile revin în forţă. Potrivit ANM, în intervalul 20 ianuarie, ora 15.00 şi 21 ianuarie, ora 06.00, aria precipitaţiilor se va extinde în sud şi sud-est, în Muntenia şi în Dobrogea. Acestea vor fi în general moderate cantitativ, ploaie şi lapoviţă la început, iar în cursul serii şi al nopţii predominant ninsoare, astfel că se va depune un strat nou de zăpadă în medie de 4...8 cm, local în jurul a 10 cm. În zona montană, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, temporar va ninge.
Vântul se va intensifica în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (20/21 ianuarie) la munte, mai ales pe creste, cu rafale de peste 70 km/h, local viscolind sau spulberând zăpada, iar în sud şi sud-est va deveni moderat, cu intensificări de până la 40…45 km/h local în Dobrogea.
Începând din a doua parte a zilei de duminică, 21 ianuarie, aria precipitaţiilor va fi în extindere în majoritatea regiunilor şi treptat vor predomina ninsorile. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza informările.

Articole înrudite