24 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Romanian Rescue Association, la Galaţi
Romanian Rescue Association, la Galaţi

La iniţiativa primarului Marius Stan, Romanian Rescue Association (RRA) va funcţiona de acum încolo în municipiul Galaţi, urmând să coopereze cu structurile guvernamentale care intervin în situaţii de urgenţă: Pompieri, SMURD, Protecţie Civilă, Ambulanţă, Jandarmerie, Poliţie etc.
”Fără îndoială, este un mare câştig pentru Galaţi faptul că această asociaţie de salvatori voluntari a dorit să se mute în oraşul nostru. Salut şi susţin iniţiativa acestor tineri de toată isprava, care au intervenit cu succes în multe situaţii de urgenţă la nivelul întregii ţări. Sunt convins că prin activitatea lor în Galaţi, vom beneficia de un plus în ceea ce priveşte intervenţia rapidă de prim ajutor în situaţii de urgenţă, cum ar fi calamităţile naturale ori accidentele rutiere sau de muncă soldate cu victime multiple. Acest corp al salvatorilor voluntari, care va funcţiona de acum sub umbrela Primăriei municipiului Galaţi, va desfăşura şi acţiuni cu caracter social, caritabil sau educaţional. Spre exemplu, ne propunem să readucem în şcoli cursurile de prim ajutor şi educaţie sanitară. Ne propunem, totodată, să avem mai multe campanii de informare a populaţiei, dar şi de prevenţie, toate desfăşurate cu ajutorul voluntarilor RRA”, a declarat primarul Marius Stan.
Romanian Rescue Association este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit şi apolitică, ce îşi desfăşoară activitatea în sferă situaţiilor de urgenţă. Asociaţia a fost înfiinţată în decembrie 2008, RRA Rescue Internaţional fiind a două organizaţie înfiinţată în 2013, necesară dezvoltării reţelei internaţionale BERN. RRA a început activitatea prin crearea unei echipe de salvare şi prim răspuns în situaţii de urgenţă în Bucureşti. Echipa era formată atunci din 14 salvatori titulari şi un medic, certificaţi şi instruiţi să pună în aplicare şi să efectueze operaţiuni de salvare (prim răspuns) şi de prim ajutor. De-a lungul anilor de funcţionare, echipa s-a extins de la 14 membri în 2008, la 683 de membri în 2014. Programele RRA acoperă în prezent 5 regiuni: Galaţi, Prahova, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti.


Articole înrudite