21 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Rupt de beat şi fără permis, a furat o mașină și a ajuns cu ea în şanţ
Rupt de beat şi fără permis, a furat o mașină și a ajuns cu ea în şanţ

Un bărbat, în vârstă de 42 de ani, a condus autoturismul pe strada Sondei, din comuna Ghidigeni, și, la un moment dat, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în șanțul de pe marginea drumului. Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Tecuci, care au ajuns la fața locului, au constatat că bărbatul aflat la volanul autoturismului era în stare de ebrietate. La testarea alcoolscopică acesta a prezentat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Continuând verificările, polițiștii au stabilit că persoana în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și ar fi sustras autoturismul din fața imobilului în care domiciliază proprietarul acestuia. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.


Articole înrudite