22 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
S-a răsturnat cu maşina după o ceartă
S-a răsturnat cu maşina după o ceartă

Un gălăţean în vârstă de 54 de ani poate spune cu mâna pe inimă că s-a convins de zicala cum că Dumnezeu are grijă şi de cei care beau cam mult. Asta deoarece joi, la primele ore ale dimineţii, omul nostru, aflat în voiaj pe la Movileni, la volanul unei maşini, era cât pe ce să moară, dar a scăpat.
„Un bărbat în vârstă de 54 de ani conducea un autoturism pe DN 2B. În zona localităţii Movileni, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat oprindu-se într-un gard. A fost dus la spital pentru recoltarea alcoolemiei”, a declarat sinsp. Iulian Matei, Serviciul Judeţean al Poliţiei Rutiere.
Se pare că protagonistul cascadoriei băuse ceva pentru că avusese o neînţelegere conjugală. De supărare a mai şi băut, astfel încât, spun martorii, când a fost testat cu etilotestul avea 1.04 la mie alcool în aerul expirat.
La locul accidentului a intervenit un echipaj SMURD. „Am acordat asistenţă medicală unui pacientul care prezenta contuzii toracice şi acuza dureri în zona gâtului”, a precizat dr. Angel Trifan, medic coordonator UPU SMURD Spitalul de Urgenţă Galaţi.


Articole înrudite