Prin intermediul unui comunicat de presă, primarul Dumitru Nicolae a anunţat ieri, în câteva cuvinte, care au fost rezultatele întâlnirii avute cu reprezentanţii societăţii Apaterm şi cei ai administratorului judiciar, RomInsolv. După cum am scris în ediţia de ieri, primarul anunţase încă de marţi, la conferinţa de presă, că va lua parte miercuri la o întâlnire pe tema ştergerii sumelor cu titlu de penalităţi datorate de populaţie către Apaterm. „Verdictul” dat ieri este acela că „stabilirea acestei măsuri şi modalitatea de implementare vor fi cuprinse în planul de reorganizare a societăţii Apaterm iar condiţiile în care vor fi şterse aceste penalităţi vor fi făcute publice în momentul definitivării planului de reorganizare a societăţii Apaterm”. Trebuie, însă, să facem o precizare: ştergerea penalităţilor şi condiţiile în care se va face acest lucru pot fi prinse în planul de reorganizare a societăţii, numai că şi acest plan trebuie să fie aprobat de instanţă.