Incident bizar dar grav petrecut la sacrificarea unei capre în comuna Piscu. Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comună, a fost la un pas să se omoare accidental pe când voia să sacrifice o capră. Bărbatul, care era, se pare, şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a vrut neapărat să taie animalul marţi seară. Capra însă nu voia neam să se lase omorâtă, aşa că bărbatul a trebuit să facă un mare efort ca să o prindă dar şi mai greu i-a fost când a vrut să o omoare. În momentul în care voia să îi dea lovitura de graţie, animalul s-a zbătut, aşa că lama cuţitului din mâna bărbatului, în loc să taie animalul, s-a înfipt între picioarele omului. S-a declanşat imediat o hemoragie puternică, care le-a speriat pe rudele omului. Acestea l-au dus la centrul de permanenţă din comuna Tudor Vladimirescu, care era cea mai apropiată unitate medicală. Acolo bărbatul a primit primele îngrijiri medicale dar era neapărat nevoie ca omul să ajungă într-o sală de operaţie. De acee s-a apelat la ajutorul unei ambulanţe. „Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi a fost solicitat la centrul de permanenţă din Tudor Vladimirescu pentru a prelua un pacient în vârstă de 35 de ani, care se înjunghiase accidental în zona inghinală în timp ce sacrifica o capră. Pacientul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Galaţi”, a declarat dr. Domnica Ursu, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Odată ajuns la Spitalul de Urgenţă, bărbatul a fost dus imediat în sala de operaţie pentru oprirea hemoragiei şi suturarea rănii. Starea pacientului nu este nici acum stabilă, el fiind internat în secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Galaţi.