29 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sărbătoare la turcii gălăţeni
Sărbătoare la turcii gălăţeni

După ce săptămâna trecută Uniunea Democrată Turcă din România a organizat la Constanţa (unde îşi are sediul principal) o acţiune dedicată împlinirii a 25 de ani de activitate a organizaţiei, invitând foşti şi actuali lideri ai organizaţiei, o altă iniţiativă a reprezentantei UDTR - filiala Galaţi, Gulten Abdulah (care a fost o vreme şi vicepreşedinte al organizaţiei UDTR la nivel naţional), va continua evenimentul şi la nivel local. Astfel, în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi, s-a vernisat expoziţia „Spirit şi Cultură” (dedicată simbolurilor tucice) urmată de o seară literară, de eseuri, în colaborare cu Fundaţia "Toţi împreună". Manifestarea a fost cooptată în cadrul evenimentului cultural-artistic organizat de poeta Angela Baciu. Plecând de la tema “Spiritul şi cultura comunităţii turce din România” s-au purtat discuţii, s-au susţinut lecturi şi s-a vizitat expoziţia de fotografie pregătită la sediul Comunităţii Turce, de la etajul 1. Manifestarea face parte din Proiectul “Mereu tânăr, mereu activ” – un amplu proiect dedicat vârstnicilor derulat de Fundaţia „Împreună” Galaţi, în colaborare cu Şcoala Postliceală „Christiana” şi Fundaţia “Principesa Margareta a României.” Cu acest prilej preşedinta organizaţiei locale a UDTR a anunţat şi deschiderea Clubului de Vară a Uniunii Democrate Turce din România - filiala Galaţi dar şi a Centrului de Cercetare, Dezvoltare, Educaţie şi Cultură Turcă „Dunărea de Jos”. 


Articole înrudite