17 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După recenta vizită de 24 de ore a lui Adytia Mittal, proaspăt numit director pentru Europa al Diviziei de Produse Plate, la sfârşitul acestei săptămâni pe platforma colosului siderurgic vor descinde alţi membri ai conducerii companiei de la Luxemburg. Surse din cadrul unităţii ne-au declarat că vizita se va desfăşura pe parcursul a două zile, joi şi vineri, ocazie cu care vor avea loc o serie de întâlniri cu conducerea şi vor fi vizitate cele mai importante investiţii aflate în derulare. Potrivit aceloraşi surse, urmează să se facă o analiză a activităţii colosului siderurgic pe primele 6 luni, precum şi o analiză a stadiului în care se află derularea celor mai importante investiţii. Pe lista oaspeţilor de seamă care ar urma să viziteze unitatea se află directorul direcţiei de resurse umane, precum şi Robert Himpe. Rămâne de văzut cum vor evalua lucrurile după vizita lui Adytia Mittal, respectiv cea a reprezentanţilor de la Luxemburg ai companiei. Aşa cum v-am mai anunţat, mesajul lui Adytia Mittal cu ocazia vizitei la Galaţi a fost că anul viitor ar urma să se producă 3 milioane de tone de oţel şi că investiţiile ar trebui făcute în principal din profitul societăţii, care ar trebui reinvestit. Lucru cam greu de realizat dacă unitatea va merge în pierdere.


Articole înrudite