Inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal de frontieră Giurgiuleşti şi ajutorul lor de nădejde, câinele Bella, au dejucat două tentative de contrabandă. Ghinioniştii contrabandişti de mâna a treia, nu doar că au rămas fără ţigarete, dar s-au ales fiecare cu câte o amendă de 15.000 de lei şi au şi maşinile confiscate până vor plăti penalizarea.
În primul caz de introducere ilegală în ţară a ţigaretelor de contrabandă, tentativa a fost dejucată de inspectorii vamali cu ajutorul câinelui antitabac din dotare, Bella. Aşa au fost confiscate 7.640 ţigarete de contrabandă, diverse mărci. Ţigările erau ascunse în roata de rezervă, în portiere, în aripile faţă a unui autoturism marca Dacia Logan, înmatriculat în România.
În cel de al doilea caz, inspectorii vamali au confiscat 3.000 de ţigarete de contrabandă, marca Winston, timbrate în Republica Moldova. Ţigările erau ascunse în scopul sustragerii de la controlul vamal în difuzoare, între banchetele şi stâlpii unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Republica Moldova.