19 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şi sindicaliştii din Combinat, membri ai sindicatelor afiliate la FSS Metarom Galaţi, precum şi reprezentanţi ai sindicatului UTSL, vor participa azi, alături de colegii lor din întreaga ţară, la mitingul şi marşul de protest organizat de cele 4 confederaţii sindicale în ziua în care se dezbate în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc, depusă de partidele din opoziţie. Sindicaliştii din Combinat îşi vor exprima astfel nemulţumirea faţă de proiectul legii unice a pensiilor, care prevede condiţii dezavantajoase în cazul pensionării angajaţilor care au lucrat în condiţii speciale şi deosebite, faţă de intenţia Guvernului de a modifica Codul Muncii, modificări care i-ar transforma pe angajaţi în sclavi, faţă de lipsa unor măsuri care să conducă la redresarea economiei. La acţiunea de protest vor fi prezenţi şi 17 membri ai sindicatului Siderurgistul din Combinat, al cărui lider de sindicat este Cristi Eftimie, fiecare din cei 17 protestari, în frunte cu Cristi Eftimie, urmând să primească din partea sindicatului câte un milion de lei vechi, pentru deplasarea la mitingul ce va avea loc la Bucureşti. „Mi se pare normal ca fiecare din cei 17 membri ai sindicatului Siderugistul care vor merge la protest să primească nişte bani de la sindicat, pentru că acţiunea va dura ore întregi şi trebuie să îşi ia un suc, un sandviş. Oameni nu pot sta flămânzi. Acordarea acestor sume de bani se face conform statutului sindicatului nostru”, ne-a declarat liderul sindicatului Siderurgistul.


Articole înrudite