În aceste zile de primăvară, Grădina Botanică de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi a îmbrăcat o haină multicoloră, din flori. Aproximativ 50.000 de fire de flori de provenienţă olandeză - narcise, zambile, lalele, brânduşe, anemone şi muscari - îi întâmpină pe vizitatori încă de la intrarea în cadrul Grădinii Botanice, oferindu-le o privelişte de vis.
Dintre toate aceste plante de primăvară, laleaua atrage toate privirile, fiind prezentă prin aproximativ 30.000 de fire în toată Grădina Botanică. Cei care vor vizita instituţia muzeală gălăţeană vor descoperi o adevărată simfonie a lalelelor de toate culorile: Queen of night (laleaua neagră), Bright Parrot (papagal creţ, roşu cu galben), Negrita (mov), Abba (lalea roşie, creaţă, bătută), Maurice (alb, dantelat) şi multe alte soiuri de lalele.
Verdele crud al ierbii proaspăt răsărite, copacii înfloriţi în cele mai variate nuanţe şi culori, parfumurile care plutesc în aer se constitue într-un peisaj plin de naturaleţe şi frumuseţe în această perioadă la Grădina Botanică.