Accident grav de circulaţie la Matca luni seară. Un bărbat de 25 de ani s-a urcat la volan chiar dacă nu avea permis. ”Bărbatul de 25 de ani a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a ieşit în afară părţii carosabile lovind doi pietoni, ambii de 17 ani, care se aflau pe marginea drumului. Unul dintre pietoni a decedat, iar altul a fost rănit. Bărbatul de 25 de ani a părăsit locul accidentului şi a fost ulterior depistat de poliţişti'', a precizat Crina Dragu, IPJ Galaţi. Bărbatul de 25 de ani este reţinut urmând a fi prezentat pentru a i se da mandat de arestare preventivă. Este acuzat de conducere fără permis, ucidere şi vătămare corporală din culpa şi părăsirea locului accidentului.