Pentru a veni în sprijinul gălăţenilor aflaţi în dificultate, Primăria municipiului Galaţi a făcut primii paşi în vederea declanşării anchetelor sociale cu scopul de a identifica persoanele şi familiile vulnerabile care nu au putut depune cereri pentru a beneficia de ajutorul financiar de 3.000 de lei acordat de către municipalitate în scopul achiziţionării unui sistem de încălzire şi apă caldă, alternativ sistemului centralizat de termoficare.
"Din dispoziţia primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, Direcţia de Asistenţă Socială, Direcţia Generală de Servicii Publice şi Direcţia Patrimoniu (Compartimentul de Relaţie cu Asociaţiile de Proprietari) au solicitat preşedinţilor asociaţiilor să anunţe dacă sunt persoane care nu au posibilitatea deplasării la centrele deschise pentru depunerea dosarelor. Reprezentanţii celor trei direcţii sunt în contact permanent cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari pentru a veni în ajutorul persoanelor vulnerabile în aşa fel încât acestea vor beneficia de tot sprijinul pentru întocmirea şi depunerea dosarelor pentru obţinerea ajutorului financiar de 3.000 de lei. Primăria municipiului Galaţi face un apel către reprezentanţii legali ai asociaţiilor de proprietari să îşi dea concursul pentru ca persoanele/famillile vulnerabile să beneficieze de acest sprijin. Pentru obţinerea de informaţii suplimentare privind documentele necesare constituirii dosarelor pentru acordarea ajutorului financiar de 3.000 lei, persoanele interesate pot suna la numărul de telefon 0236/307740, din cadrul Compartimentului Registratură şi Relaţii cu Publicul, Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Galaţi, cu sediul în str. Fraternităţii nr.1, bloc Şoim. Pentru preluare cereri/dosare, persoanele interesate pot apela numărul de telefon 0236/488444, din cadrul Serviciului Ajutoare Încălzire, Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Galaţi, cu sediul în str. Fraternităţii nr.1, bloc Şoim", se arată într-un comunicat al Primăriei municipiului Galaţi.
Reamintim că municipalitatea derulează două programe pentru asigurarea încălzirii populaţiei, ajutorul financiar de 3.000 de lei acordat cetăţenilor pentru achiziţionarea unor surse alternative de încălzire şi apă caldă şi transformarea unui număr de 24 de puncte termice în microcentrale de cartier, în scopul furnizării de agent termic unui număr de aproximativ 6.000 de apartamente şi unor instituţii publice.