În judeţul Galaţi urmează să înceapă lucrări importante de infrastructură edilitara, pentru care se aşteaptă oferte din partea antreprenorilor interesaţi. Licitaţia a fost lansată pe SEAP pe data de 21 octombrie 2017, iar valoarea însumată a celor două loturi de lucrări cuprinse în proiect se situează la peste 114 milioane de lei, documentele de participare putând fi trimise până la data de 5 ianuarie 2018. Pentru ambele loturi, autoritatea contractantă - Apă Canal SA - solicită atât servicii de proiectare, cât şi de execuţie, construcţia propriu-zisă fiind stabilită pentru 36 de luni în cazul primului lot, respectiv 29 de luni pentru cel de-al doilea. Conform oficialilor autorităţii contractante, prin implementarea acestei investiţii se doreşte îmbunătăţirea infrastructurii de apă şi apa uzată din judeţul Galaţi. Lotul I prevede lucrări de construcţie şi modernizare a staţiilor de epurare din Movileni şi Beresti, precum şi la depozitele de nămol din Galaţi şi Şendreni, în timp ce lotul al doilea prevede lucrări similare la staţia de tratare din Liesti, respectiv la conductele de aducţiune de la Vadu Roşca, spre Salcia, Bereşti şi Cosmeşti Vale. În total, vor fi construite trei staţii de tratare, două de pompare şi cinci foraje şi vor fi reabilitate conducte de aducţiune pe o lungime de 5.290 de metri.
Proiectul este finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructura Mare şi cofinantat din surse de la bugetul local şi al autorităţii contractante. Lucrarea va fi adjudecată de compania de construcţii care va obţine punctajul maxim constituit din cele trei criterii de selecţie, respectiv financiar (60 de puncte) şi tehnic (40 de puncte). În acelaşi timp, cifra medie de afaceri din ultimii trei ani a operatorilor care vor intra în competiţie va trebui să fie de 46 milioane de lei pentru primul lot, respectiv de minimum 67 milioane de lei pentru cel de-al doilea.