Sfârşitul de săptămână a fost unul plin pentru tecuceni, aceştia participând, cu mic, cu mare, la depunere jurământului de către noul primar al municipiului Tecuci, Daniel Gerhadt Ţuchel, constituirea Consiliului Local şi alegerea viceprimarului. Sala mare a Primăriei Tecuci s-a dovedit neîncăpătoare pentru un eveniment de asemenea anvergură, sute de tecuceni dorind să participle la „înscaunare”, însă doar o parte dintre aceştia şi-au făcut loc, înghesuindu-se, suferind cu stoicism căldura înăbuşitoare. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa unor invitaţi deosebiţi: ministrul Victor Paul Dobre, prefectul Cătălin Bocăneanu, subprefectul Gabriel Aurelian Panaitescu şi senatorul Gheorghe Saghian. Şedinţa a fost condusă de decanul de vârstă al Consiliului Locan nou ales, Neculai Chivu, fiind asistat de către cei mai tineri dintre consilieri, Livia Petraşcu şi Eduard Finkelştain. În ropote de aplauze, consilierii municipali au depus jurământul, însă cel mai aşteptat moment a fost cel privind depunerea jurământului de către Daniel Gerhardt Ţuchel. Judecătorul Nicoleta Biro a dat citire dispozitivului privind validarea noului primar, urmat de depunerea propriu-zisă a jurământului. “Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Tecuci. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”, a rostit noul primar ales de tecuceni. După consumarea momentului, unii dintre invitaţi au susţinut câte un scurt discurs. Daniel Ţuchel le-a reamintit tecucenilor că îşi va ţine promisiunile făcute în campanie, iar primii paşi în acest sens vor fi făcuţi chiar din prima zi de activitate.
“Îmi aduc aminte că acum 10 ani am participat la o şedinţă de partid la Ţepu şi acolo am cunoscut un om tânăr care m-a impresionat şi am spus că acesta va fii viitorul primar al comunei Ţepu. După ani de zile, în 10 iunie, acelaşi tânăr a primit majoritatea absolută a voturilor tecucenilor şi sunt sigur că acest municipiu are un viitor, iar eu voi face împreună cu Daniel Ţuchel tot posibilul pentru ca viitorul acestui oraş să fie aşa cum l-a plănuit tânărul dumneavoastră primar”, a spus Victor Paul Dobre, mulţumind totodată echipei care a condus oraşul timp de opt ani.
Alegerea viceprimarului a fost un alt moment emoţionant, pentru acest fotoliu existând două propuneri: Danuţ Petrică Radovei din partea USL şi Florin Vasiliu, reprezentant APP. Cum era de aşteptat, cele mai multe voturi a acumulat Danuţ Petrică Radovei.
Ultimul moment al zilei, alegerea comisiilor de specialitate, a trecut „neobservat”, deoarece nu reprezenta interes pentru publicul prezent, mai importantă fiind invitaţia noului primar, prin care toţi cei prezenţi erau aşteptaţi după şedinţă la o cupă de şampanie.