22 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ţigări ascunse în icoană, sos de roşii şi roata de rezervă
Ţigări ascunse în icoană, sos de roşii şi roata de rezervă

Poliţiştii de frontieră gălăţeni împreună cu lucrătorii vamali au descoperit peste 11.000 de ţigarete pe care trei persoane încercau să le introducă în România ascunse într-o icoană, în sos de tomate sau în roata de rezervă a unui autoturism.
Ieir, la ora 7.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova I. C., în vârstă de 61 de ani, pasager într-un microbuz marca Mercedes. Ca urmare a stării nejustificate de nelinişte a cetăţeanului, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra bagajelor persoanei în cauză. În urma controlului efectuat, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, într-o icoană pe care bărbatul o avea asupra sa, 2.400 de ţigarete marca Winston cu timbru de acciză R. Moldova, fabricate în Ucraina.
Duminică, în jurul orei 6.15, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru a intra în ţară, A.C., cu cetăţenie R. Moldova, în vârstă de 27 ani, pasageră într-un autoturism condus de un conaţional. Ca urmare a valorificării unei informaţii aflate în lucru, a fost efectuat un control amănunţit asupra autoturismului şi a bagajelor personale ale lui A. C., fiind astfel descoperite, ascunse în borcane cu pastă de tomate, 720 ţigarete marca Plugaru, pe care femeia intenţiona să le introducă ilegal în România cu scopul de a le comercializa.
Tot duminică, în jurul orei 04.45, tot la PTF Galaţi-rutier s-a prezentat pentru a intra în ţară, M.C., în vârstă de 29 de ani, cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, conducând un autoturism marca Mitsubishi Challenger. Având la bază valorificarea unei informaţii, lucrătorii noştri au efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului si au descoperit, ascunse în roata de rezervă a autoturismului, 8.600 de ţigarete marca Winston fabricate în Ucraina.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare totală de aproximativ 4.500 lei, în vederea confiscării, iar cele trei persoane au fost sancţionate contravenţional cu amenzi cuprinse între 5.000 lei şi 7.500 lei.


Articole înrudite