09 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Timp de 5 zile, poliţiştii fac mai ales prevenire
Timp de 5 zile, poliţiştii fac mai ales prevenire
Poliţia Română organizează în perioada 26-30 septembrie Săptămâna Prevenirii Criminalităţii. Este al şaselea an consecutiv în care această acţiune are loc la nivelul întregii ţări. La Galaţi, Săptămâna Prevenirii Criminalităţii a început luni dimineaţă, printr-o conferinţă de presă la care a participat atât şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, cms. Dănuţ Lefter, cât şi preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac, poliţişti dar şi parteneri ai acestora în cadrul unor astfel de activităţi. „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii are drept scop principal o înbunătăţire a parteneratului dintre poliţie şi societate. Între 26 şi 30 septembrie se vor intensifica activităţile de prevenire. Asta înseamnă de fapt că rolul reactiv al poliţiei gălăţene va fi completat, mai puternic, de activităţi de prevenire. Ca de obicei, în fiecare an în cadrul acestei acţiuni ne bazăm pe sprijinul partenerilor noştri - este vorba de Inspectoratul Şcolar, de celelalte structuri ale MAI dar, în primul rând, de sprijinul Consiliului Judeţean, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică”, a precizat cms. Dănuţ Lefter, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi. Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Eugen Chebac, a ţinut să îi salute personal mai ales pe oamenii legii implicaţi în aceste caţiuni de prevenire, dar şi pe partenerii lor sociali. „Am promovat întotdeauna ideea prevenirii, chiar dacă munca de prevenire este de multe ori şi mai greu de desfăşurat, dar este şi o activitate oarecum mai sofisticată. Dar cred că trebuie să ne debarasăm de mentalitatea vânătorii, deoarece rezultatele acesteia nu pot afecta în bine toată comunitatea, aşa cum se întâmplă în cazul muncii de prevenire bine făcute. În cee ce priveşte acţiunile Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, în care Consiliul Judeţean a fost mereu implicat direct prin intermediul ATOP, nu pot decât să spun că rezultatele acesteia sunt de la an la an mai bune”, a precizat Eugen Chebac. Luni, în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii vor avea loc acţiuni legate de prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, marţi se vor desfăşura activităţi legate de prevenirea delincvenţei în şcoli, miercuri de prevenirea victimizării minorilor, joi va fi ziua prevenirii infracţiunilor de tâlhărie, în timp ce vineri este ziua în care se vor desfăşura activităţi în vederea creşterii gradului de siguranţă rutieră.


Articole înrudite