10 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Totul ar fi pornit de la un băiat! Anchete după bătaia elevelor de la Tecuci
Totul ar fi pornit de la un băiat! Anchete după bătaia elevelor de la Tecuci

Totul s-a întâmplat în pauza de prânz, în afara, dar în apropiere unităţilor de învăţământ, între eleve de la o şcoală generală şi de la liceu, eleve de clasa a 7-a şi a 8-a. Surse din anchetă spun că iniţial una dintre elevele de 15 ani a insultat-o pe fata de 14 ani, iar aceasta a lovit-o ca răspuns pe ea, care s-a ales cu doi dinţi scoşi. Abia apoi s-a petrecut scena filmată în care fata de 14 ani este bătută de cele două şi apoi pălmuită de mama fetei de 15 ani.
Profesorii fetei de 14 ani spun că este un elev care nu a mai creat probleme deşi e şi un pic mai rebelă. "După incident eleva a fost preluată de familie şi nu a participat ieri la cursuri. Din ce ştiu eu, ieri au fost la spital, iar astăzi vor merge la IML pentru alte constatatări'', a precizat Adriana Lefter, director Şcoala "Elena Doamna" Tecuci.
Dascălii fetei de 15 ani sunt şocaţi şi acum de violenţa confruntării, mai ales că eleva nu pare agresivă, nu le-a creat probleme. „Avem un singur copil în acest incident şi mama era la spital în momentul respectiv cu copilul. Se cunosc cât de cât copiii, se cunoşteau dinainte, aveau oarece relaţii, nu ştiu de la ce a plecat acest coflict, se speculează că ar fi de la un băiat'', a spus Iulian Cătălin Filimon, director Liceul "Calistrat Hogaş".
Poliţiştii cercetează cazul. "Poliţiştii au stabilit faptul că agresiunea fizică între cele trei eleve a avut loc în urma unei discuţii în contradictoriu, iar ulterior acestui eveniment, eleva cu vârsta de 14 ani a fost lovită cu palma peste faţă de mama unei eleve'', a explicat ag.pp. Ciprian Stoica, IPJ Galaţi. Se fac cercetări pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Şi Inspectoratul Şcolar Galaţi face anchetă în acest caz.
Despre acest subiect, Monitorul de Galaţi a relatat în articolul "VIDEO: Bătaie între eleve în timpul pauzei. Mama uneia a intervenit în scandal", unde sunt disponibile şi imagini cu bătaia.


Articole înrudite