Tranzitul lui Venus, fenomen astronomic în care cel mai luminos astru al nopţii se interpune pentru câteva ore între Pământ şi Soare, a fost observat ieri dimineaţă şi de la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi. Specialiştii din cadrul muzeului gălăţean alături de membrii Astroclubului „Călin Popovici” au avut parte de condiţii foarte bune de observare a fenomenului astronomic, chiar dacă vremea a fost potrivnică până la răsăritul Soarelui.
Tranzitul lui Venus are loc întotdeauna în evenimente-pereche, cele două tranziţii având loc la 8 ani diferenţă. După fiecare pereche de tranziţii (un ciclu complet), trece mai bine de un secol până la următoarea. Pauzele între perechile de tranziţii sunt fie de 121,5 ani, fie de 105,5 ani, ciclul întreg având o durată de 243 de ani.
„Ne bucurăm că cerul a fost lipsit de nori în mare parte pe durata de derulare a tranzitului lui Venus. A fost ultima noastră şansă de a observa acest fenomen astronomic deosebit care se va mai repeta abia peste 105 ani”, a declarat Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic din Galaţi.
Tranzitul lui Venus permite cercetătorilor să realizeze numeroase alte obiective ştiinţifice, unul dintre acestea fiind îmbunătăţirea tehnicilor de detectare a exoplanetelor. Până acum, cercetătorii au identificat aproximativ 700 de exoplanete şi studiază alte 2.000 de candidate. Deoarece singura metodă prin care aceste planete pot fi identificate este studierea lor atunci când trec în faţa discului stelei din sistemul lor solar, tranzitul lui Venus permite cercetătorilor să testeze noi tehnici spectroscopice care le vor permite să descopere aceste planete şi să identifice din ce este compusă atmosfera lor. Acest moment astronomic urmează să se repete abia în decembrie 2117.